Conf.univ dr. Mihaela Negrescu
Schimbarea perspectivei asupra trecutului prin folosirea hipnozei. „The February Man”
Autor – conf.univ.dr. Mihaela Negrescu.
Hipnoterapia ericksoniana, nondirectiva presupune utilizarea experientelor de viata ale pacientilor pentru vindecare. Sunt insa si clienti la care, in mod obiectiv este foarte dificil sa gasesti asemenea experiente. In aceste cazuri, este firesc sa ne intrebam daca un terapeut poate suplini acest neajuns. Multe tipuri de terapii vad rolul terapeutului ca fiind acela de surogat de parinti pentru a sprijini clientii sa experimenteze pattern-uri si relatii de care au fost deprivati. In acest sens, Erickson a reusit sa actioneze in unele din cazurile sale, obtinând rezultate spectaculoase ce s-au concretizat in a sprijini clientul sa-si contureze o noua identitate, o noua imagine de sine. Asa a procedat, spre exemplu, in cazul unei femei tinere ce nu avusese o mama si care se indoia profund de capacitatea ei de a fi o mama. Folosind regresia, autorul a jucat rolul unui om-resursa din copilaria ei (fictiv), „Omul din Februarie”, si a vizitat-o, bineinteles sub hipnoza. Un unchi batrân si amabil a devenit un prieten si un confident pentru ea. O serie de asemenea experiente au ajutat-o sa-si dezvolte un nou tip de identitate care sa-i permita sa devina o mama buna pentru copii ei. Erickson a jucat acest rol cu mai multi pacienti de-a lungul carierei sale. Modul cum a integrat sugestiile indirecte, pentru a pune cap la cap amintirile reale cu cele hipnotice (fictive), a fost extrem de original si creativ, reusind sa creeze o realitate interioara solida intr-un maniera care nu se poate preta in totalitate la o analiza rationala. Cititorii sunt deseori nevoiti, mai degraba, sa simta si sa intuiasca unele din metodele folosite de el.
Prezentarea cazului The February Man (Erickson, 1976): Sotia unui doctor a solicitat ajutorul lui Erickson, pe când acesta lucra ca medic psihiatru. Aceasta era in luna a 5-a de sarcina. Desi era fericita in casnicie si era incântata de sarcina sa, ii era teama ca experientele nefericite din copilaria sa vor avea repercusiuni in modul in care va relationa cu viitorul copil. Ea a afirmat faptul ca a studiat multa psihologie, a facut-o sa constientizeze efectele traumelor din copilarie asupra personalitatii adultului de mai târziu.
Ea a explicat ca a fost un copil nedorit. Mama ei nu avea niciodata timp pentru ea. Ingrijirea ei a picat in sarcina unei surori de-a mamei, nefericite si nemaritate, care o mai ajuta la treburile casnice si juca rolul de bona. Perioada prescolara a petrecut-o, in principal, cu aceasta matusa, care ii planifica timpul liber, jocurile dupa cum se pricepea. Ocazional, când mama sa dadea câte o petrecere, era bagata in seama, mai mult in ideea de a se mândri cu ea si a fi admirata de invitati, iar dupa terminarea evenimentului era din nou ignorata ca si pâna atunci. Mama sa, care era prinsa in diferite obligatii sociale, se ocupa foarte rar de ea. A fost trimisa la diferite scoli private, cu program prelungit. Vara era expediata in tabere de vara pentru a-si completa studiile. Practic ea si mama ei erau ca si doi straini, care se intâlneau destul de rar.
Cât despre tatal ei, acesta era si el un om foarte ocupat, dedicat cu preponderenta afacerilor, scop in care calatoarea foarte des. Avea, totusi, o afectiune reala pentru ea si isi gasea timp pentru a lua cina cu ea, pentru a o duce la circ, in parc. Acestea au ramas ca niste amintiri placute pentru ea. De asemenea, obisnuia sa-i aduca cadouri care se potriveau cu gusturile ei, spre deosebire de mama sa care ii cumpara doar papusi foarte scumpe dar urâte, cu care matusa nu o lasa sa se joace pentru ca erau valoroase si frumoase. La 18 ani a avut o perioada rebela si nu a vrut sa-si termine scoala, insa mama ei, extrem de furioasa, a insistat sa aplice la o universitate de stat. Argumentul ei de baza a fost ca are dreptul sa decida, fiind un fel de proprietate a ei, având in vedere ca a distrus-o atunci când a fost insarcinata. Tatal, desi dominat si indragostit de sotia lui, a reusit sa-si sustina fiica in decizii in secret. Studiile universitare au fost destul de bune, insa ea a simtit ca nu a profitat din plin de oportunitatile sociale care i s-au oferit. Destul de devreme, s-a indragostit de un coleg si s-a casatorit cu el peste un an. Mama ei a fost dezamagita pentru ca tânarul nu avea pozitia sociala, la acea data, pe masura pretentiilor ei, insa tatal i-a aprobat decizia.
Datorita aceste istorii ea se intreba ce fel de mama va fi. Se temea ca aversiunea ei pentru propria mama va afecta si relatia ei cu propriul copil. Dorea sa stie daca, prin hipnoza, ar fi putut sa scape de aceasta anxietate si ar putea sa-si rezolve problemele emotionale. In acest context, l-a rugat sa o mai programeze la o alta sedinta. I s-a spus ca inainte de a face hipnoza este necesar sa-si exprime temerile si interdictiile care i-au provocat frustrare, pentru a-l ajuta pe terapeut sa-si contureze o imagine cât mai completa asupra ei si a posibilitatilor ei de dezvoltare. I s-a explicat ca scopul fundamental momentan este sa-l faca sa inteleaga gândurile, problemele si asteptarile ei inainte de a gasi impreuna solutii. Din relatarile ei el spera sa obtina si alte detalii ale istoriei ei de viata care sa-i fie utile ca resurse in procesul terapeutic. La intâlnirea urmatoare pacienta era extrem de anxioasa si suparata. A vorbit despre teama ei de a nu-si rani sau uri copilul, de a nu-i acorda suficienta afectiune sau ca o compensare, de a-l proteja in mod excesiv. Obisnuia sa-si faca asemenea gânduri facând legaturi cu diverse stadii de dezvoltare/maturizare ale copilului. In timpul interviului a plâns, s-a descarcat si in timp ce, rational, isi privea aceste gânduri ca fiind lipsite de sens, totusi la nivel afectiv ele aveau un caracter profund obsesional, care ii cauza o suita de simptome cum ar fi anorexie, insomnie, reactie depresiva severa. Atunci când se uita la televizor diverse imagini ii aminteau de copilaria ei nefericita. Cu toate ca realiza ca temerile si gândurile sunt exagerate, nu reusea sa le controleze. Din aceste motive a intrebat ingrozita daca Erickson o putea ajuta, din moment ce simtea ca are o cadere nervoasa parca mai puternica ca niciodata.
La a treia intâlnire i s-a spus ca a fost elaborat un program terapeutic care va avea rezultatele dorite de ea. Planul insa nu putea fi deconspirat, insa, cu ajutorul hipnozei inconstientul ei va intelege si va sti ce are de facut. Tot ce trebuia sa stie, constient, era ca va fi utilizata hipnoza si ca planul va putea fi pus in aplicare imediat ce isi va da acordul. Ea a fost imediat de acord. Prin intermediul regresiei in timp a fost adusa in diferite perioade ale vietii ei pentru a retrai anumite situatii in care terapeutul a intervenit, direct sau indirect, fara a afecta tehnica in sine. A fost sugerata si amnezia.
Nu trebuie sa uitam ca, in viata de zi cu zi, putem intâlni tot felul de straini si, din vorba in vorba, descoperim ca avem tot felul de lucruri comune cu ei: poate am facut vacanta in acelasi loc, sau am trait pentru o perioada in acelasi oras ori am urmat aceiasi scoala, curs. Sau ne putem descoperi afinitati comune ce ne fac sa ne impartasim diferite detalii mai intime ale vietii noastre. Practic, putem crea o relatie solida, având la baza experiente trecute in comun. Asadar, incepem sa ne cream o realitate pe care o impartasim, sa construim punti asociative care ne fac sa legam o prietenie. Acest proces este folosit in viata cotidiana si prin urmare poate fi folosit si pentru a construi o buna relatie terapeutica. Transa poate fi un mijloc mult mai rapid ce ne permite sa construim povesti pozitive care sa ne intareasca relatiile actuale.
A fost regresata pâna la momentul unei petreceri din facultate unde i s-a spus ca erau diversi studenti la medicina pe care ii formase Erickson. In acest context, i s-a implantat sugestia ca s-ar fi putut sa-l mai fi intâlnit la acea petrecere sau ca cineva i-a mentionat numele si fara indoiala asta s-a intâmplat atunci când cineva a abordat-o si i-a atras atentia prin faptul ca i-a atins delicat bratul. Apoi, când s-a petrecut acest fapt neasteptat, a putut ca, prin atingerea bratului, sa reactioneze in acord cu nevoile ce vor aparea. Aceasta a fost, de fapt, o ancora care sa permita intrarea mai rapida in transa, chiar si in timp ce relata diferite evenimente trecute ce au avut loc cu mult inainte de a-l intâlni pe terapeut. In acest mod au fost induse multe regresii in timp, folosindu-se si de un o informatie oferita in particular de sotul ei. Acestea au fost folosite pentru a induce transa in orice circumstante psihologice. Practic, aceasta procedura era si o modalitate de siguranta, având in vedere ca Erickson avea experienta in care mai utilizase hipnoza pentru a regresa un subiect la vârsta de zece ani. In transa, acesta a povestit ca avea sarcina de a cumpara o felie de pâine pentru mama sa. Cu totii au putut vedea teroarea de pe fata lui din cauza ca nu stia pe nimeni in acea camera (in care ca adult fusese hipnotizat). Ca urmare, Erickson a trebuit sa petreaca mai mult de 4 ore pentru a intra din nou in relatie cu el din cauza ca ii era frica de el si de oricine altcineva. Aceasta a fost o experienta din care a invatat ca exista si alte moduri de a stabili o relatie cu cineva, cum ar fi a-i atinge bratul. Este o ancora pe care subiectul nu o poate integra in pattern-uri vechi de comportament.
Ancora a fost stabilita prin intermediul unei sugestii indirecte pentru ca terapeutul nu i-a spus direct ca atingerea bratului este o ancora pentru a intra in transa si de a fi atent la ceea ce i se sugereaza. Probabil ca daca ar fi facut-o, subiectul ar fi respins sugestia. Având in vedere ca nu i se facea o cerere concreta, nu avea nici un motiv sa o respinga. In mod obisnuit, oamenii nu resping niste posibilitati vag definite. De aceea, sugestiile indirecte si cu un grad crescut de ambiguitate sunt eficiente. Este de remarcat ca nu i-a spus m-ai intâlnit la acea petrecere ci s-ar putea sa ma fi intâlnit. Modul de a pune problema in termeni de posibilitate initiaza un proces inconstient de cautare.
Prin urmare pacienta a fost antrenata sa intre in transa si sa utilizeze aceasta stare mai degraba ca pe una favorabila schimbarii. Apoi a fost regresata la vârsta de 4 ani, in luna februarie, când era ziua ei de nastere. I s-a spus ca se afla in sufrageria copilariei si ca se plimba prin camera. Apoi, deodata in situatie a aparut terapeutul si i-a spus: Buna fetito! Esti fata lui tati? Eu sunt un prieten al tatalui tau si il astept sa vina sa vorbeasca cu mine. Mi-a povestit ca ti-a adus odata un cadou care ti-a placut foarte mult. Si mie imi place de tatal tau. Mi-a spus ca in curând o sa fie ziua ta si pun pariu ca-ti va aduce un nou cadou uimitor de frumos! Aceste vorbe au fost urmate de liniste si terapeutul aparent distrat a trântit usa, deschizând-o si inchizând-o si a inchis apoi cutia ceasului sau, nefacând vreun efort de a initia vreo conversatie cu ea sau de a-i atrage atentia. Initial ea l-a privit, apoi a deveni interesata de ceasul sau, pe care i l-a pus lânga ureche pentru a auzi cum face tic-tac.
Buna fetito! Imediat cum a deschis ochii in transa terapeutul a intarit regresia pentru ca ea sa nu se indoiasca in ce perioada se afla. Oare ii va vedea pe Erickson ca pe cineva pe care il stie de-o viata? Cu siguranta ca au mai fost persoane care i-au spus lucruri de genul asta in trecut. Terapeutul a ales sa-i atraga atentia jucându-se cu ceasul, intr-un mod caracteristic pentru un copil de 4 ani. S-a comportat asa cum era firesc sa o faca in calitate de vizitator in casa copilariei ei. Intr-adevar, „fetita” a reactionat, asa cum era de asteptat si a intins mâna sa ia ceasul pentru a se juca cu el, iar terapeutul i l-a oferit. Apoi i-a sugerat ca, daca o sa-i asculte sunetul pentru un timp, o sa devina foarte somnoroasa. Ea a urmat sugestia si curând i s-a spus ca vizitatorul va pleca acasa, insa, se va intoarce si, daca ea va dori el ii va mai aduce acel ceas pentru a se juca cu el si a-i asculta ticaitul. Ea si-a dus ceasul la ureche si a adormit. Aceasta sugestie a fost necesara pentru a incheia intâlnirea intr-un mod firesc si pentru a crea premisele pentru noi vizite. Chiar daca era in transa de tip somnambulic, mai erau necesare si sugestii pentru a induce si alte fenomene benefice pentru obiectivele terapiei. Sunt subiecti care, desi aflati intr-o asemenea transa, ramân extrem de inflexibili. Daca nu reusim sa-i facem prin alte metasugestii permeabili la experiente care sa le modifice sistemul intern de interpretare, riscam sa ramânem cu aceasta abordare la stadiul de catharsis.
Mai mult decât atât, in acest caz se impunea ca sugestiile sa fie indirecte si nesesizabile de catre pacienta, pentru a nu-i afecta rolul de strain, prieten al tatalui. Regresia este, in mod normal, o tehnica prin care ai oportunitatea sa retraiesti o experienta trecuta. Un catharsis sau un proces de desensibilizare este centrat in conformitate cu obiectivul de a descarca tensiunea afectiva aferenta unor traume. Acest fapt nu adauga nimic trecutului, cum a facut Erickson in acest caz. Scopul lui era de a folosi aceasta tehnica pentru a modifica sistemul intern de referinta adaugând experiente noi cu un scop profilactic. Practic, este un proces prin care se creeaza amintiri. Memoria ei se incarca cu elemente fictive, care nu au existat in realitate.
Erickson a observat ca oamenii pot adauga elemente la experientele trecute, pe care ajung sa le creada daca le repeta suficient de des. Tocmai de aceea au fost necesare mai multe sedinte cu „omul din februarie”, pentru ca adauga elemente la ceva ce nu s-a petrecut in realitate. Insa, este foarte important ca, din punct de vedere ale realitatii interne si subiective, ele devin reale. Este o abordare prin care poti modifica sistemul de valori, de credinte. Nu schimbi in mod real trecutul, dar schimbi ceea ce crede ea despre trecut. Schimbi valori si credinte. Nu este ca si cum am crede minciuni. Mai degraba este ca si cum am descoperi lucruri noi. Pacientii cred in realitatea lor limitata, asa cum o percep ei pâna mai descopera si o alta realitate.
Pornind de la aceste idei, multi s-au intrebat daca putem crea un nou constient. Se pune intrebarea daca, prin aceasta abordare, adaugam ceva nou personalitatii, sau doar o ajutam sa descopere si sa experimenteze un pattern preexistent, arhetipal al unei relatii umane, in acest caz relatia arhetipala copil-parinte (aprofundat de Jung când a detaliat conceptul de inconstient colectiv), de care, de altfel, ea are nevoie si si-o doreste. Cu siguranta ca tehnica structureaza circumstante care sa permita utilizarea acelor pattern-uri arhetipale de care are nevoie pentru a de dezvolta. Insa este la fel de adevarat ca adaugam si noi continuturi in interiorul arhetipului.
Fetei i s-a permis sa experimenteze timp de 15 minute un somn hipnotic, care a functionat ca un pot intre plecarea musafirului si o eventuala reintoarcere (care ii fusese sugerata). Apoi a fost aplicata ancora si i s-a dat sugestia ca ar fi frumos sa fie in gradina pentru ca florile erau inflorite pentru prima oara dupa ziua ei din iarna si este posibil ca prietenul tatalui sa se reintoarca. Ea a putut deschide ochii pentru a vedea florile. Aparent se bucura de ceea ce vedea –halucinatii induse-, când deodata cineva i s-a adresat din spate. Buna fetito! Iti mai amintesti de mine? Ea s-a intors, a zâmbit si a zis: Esti prietenul tatalui meu Si imi amintesc si numele tau. Esti R. Asa, terapeutul a capatat o identitate in trecutul ei fara sa imbine alte experiente sau sa se distorsioneze. Doar a adaugat ceva printr-un proces relativ simplu de asociatie temporala. Apoi a fost initiata o conversatie la nivelul unui copil despre florile roz si galbene (ea spunea ca sunt lalele), apoi scena cu ceasul s-a desfasurat cam in aceiasi parametri. In acelasi mod au fost facute mai multe sedinte pentru a-i permite terapeutului sa intre in trecutul ei, fara sa afecteze transa regresiva. Treptat, Omul din Februarie a devenit o prezenta din ce in ce mai stabila in istoria ei de viata.
Erickson stia din interviurile anterioare ca in copilarie a trait intr-o casa cu o gradina mare, cu flori rosii, roz si verzi. A profitat din plin de aceste aspecte relatate si a pretins ca nu-si mai amintea de vizita precedenta. Cât de clar isi aminteste de fapt o experienta de acum un an? Dar de acum doi ani? Cu cât ne intoarcem mai mult in timp cu atât vedem lucrurile mai diferit. De asemenea, a mai adaugat si alte imagini, cunoscând tendinta naturala a oamenilor de a capata o alta perspectiva asupra trecutului pe masura ce inainteaza in vârsta. Putem sa spunem: Prima papusa pe care ai primit-o a fost foarte frumoasa. Sau: Isi amintesti ce entuziasmat ai fost atunci când ai mers la circ prima oara? Putem sa spunem aceleasi replici si unui copil de 10 ani, referindu-ne la experiente pe care le-a trait la 6 ani. Construim astfel punti asociative in memorie prin aceasta tehnica pentru a crea o istorie coerenta a vizitelor.
La final i-a fost indusa o transa profunda si i s-au dat sugestii posthipnotice de amnezie a tuturor evenimentelor petrecute in transa si a asigura o viitoare cooperare. I-a atins bratul si i-a zis Ai indeplinit sarcina. Vreau sa intri acum intr-o transa profunda. Vreau sa te bucuri de stare si sa te simti odihnita atunci când te vei trezi pentru a face fata cu multa energie activitatilor ce le mai ai de indeplinit. Aceasta sugestie o pregatea pentru a face fata si altor activitati (indirect i se sugereaza ca sunt abia la inceput). Este si un mod de a sugera amnezia fara sa-i spui direct ca nu isi va aminti ceea ce s-a intâmplat.
Sedintele urmatoare care au durat câteva ore s-au desfasurat pe aceiasi linie. Era nevoie de un timp mai lung pentru a-i lasa perioada necesara sa se intâlneasca cu Omul din Februarie, la diferite vârste, cu tot ce implica asta. Timpul se poate condensa sau extinde in hipnoza foarte mult, insa sunt necesare anumite intervale pentru a face o munca de calitate. Initial terapeutul nu stie ce abilitati are clientul si de cât timp are nevoie pentru a le scoate la suprafata.
De aceea ea a fost regresata la diferite perioade din trecut, de obicei intr-o ordine cronologica, având grija sa nu cream realitati interne contradictorii despre trecut. Spre exemplu, când a fost regresata la vârsta de 9 ani ea nu a dorit sub nici o forma sa deschida ochii pentru ca ea credea ca isi viziteaza o ruda indepartata pentru prima oara si ca abia venise in noaptea precedenta. In acest context terapeutul a pretins ca avea o relatie de amicitie cu ruda ei, cu care colaborase in domeniul afacerilor. Acest amanunt a creat premisele foarte necesare pentru a-si justifica prezenta lui asa de frecventa in trecutul ei. Faptul ca a acceptat acest fapt a fost sustinut si de contextul in care parintii ei calatoreau foarte mult si, de multe ori neasteptat, dar si aveau nenumarate cunostinte si prieteni. Asta a facut ca ei sa i se para normal ca si prietenul tatalui ei sa faca acelasi lucru. A fost important si ca Omul din Februarie avea cunostinte foarte multe despre diferite orase, pe care in realitate le vizitase si ca el studiase psihologia, ca si ea, ceea ce facea sa-l accepte mult mai usor. Pe masura ce terapia avansa ea reusea sa intre in transa din ce in ce mai repede si sedintele durau mai putin, aproximativ o ora. Intâlnirile repetate asigurau construirea unei relatii sigure dar si premisele de a astepta sau a anticipa evenimente in contextul unei continuitati logice intre sedinte. Asa a inceput sa-si vada terapeutul ca pe un vizitator si ca pe un confident de incredere caruia ea putea sa-i impartaseasca secretele, bucuriile, suferinta, sperantele, temerile, indoielile, dorintele si planurile de viitor. Din când in când era necesar sa induca amnezia pentru a sterge din memorie unele dintre vizite si de a o regresa la o vârsta si mai timpurie pentru a discuta, mai in amanunt, despre o experienta traita. In consecinta, schimbarile subite in viata ei, neanticipate in regresiile anterioare, erau puse la punct inaintea unei alte sedinte pentru a avea un plan care sa le sustina faptic.
Tot acest proces laborios a cerut mult efort de integrare a amintirilor reale cu cele hipnotice intr-un tot unitar si logic, pentru a crea premisele conturarii unui nou sistem atitudinal..Daca exista cea mai mica contradictie intre amintirile reale si cele hipnotice, procesele de corectie naturale inconstiente tindeau sa elimine gradual sugestiile hipnotice ale intrusului strain. Este si motivul pentru care munca cu trecutul are câteodata doar un efect partial si temporal. In acest proces sugestiile directe sunt ineficiente, indiferent de profunzimea transei. Mintea umana este intr-un proces continuu, dinamic de corectie, modificare si reconstructie pe baza noilor achizitii. Ceea ce nu se integreaza cu ansamblul este lasat deoparte sau se exprima prin probleme (complexe, nevroze, simptome psihosomatice etc). In aceasta tehnica nu este nimic misterios sau magic. Ea se bazeaza pe integrarea unor amintiri hipnotice printre cele reale cu foarte multa atentie.
Respingerea exprimata de catre mama sa de-a lungul timpului a fost privita ca oportunitati de a-i reorganiza emotiile si cognitiile. Prin aceasta metoda rolul terapeutului a devenit acela de prieten. Acest statut i-a conferit posibilitatea de a pune intrebari referitoare la modul cum a integrat ea experientele hipnotice si cum le-a evaluat peste timp. In consecinta, ea si-a exprimat durerea legata de faptul ca a spart o papusa chinezeasca ieftina pe care i-o daduse tatal sau si la care tinea foarte mult si de aceea si-a exprimat speranta ca atunci când v-a creste mare si va deveni mama si va avea propriul copil, care v-a sparge vreo papusa,nu i se va mai parea un lucru rau, insa se va putea pune in locul fetitei si va sti ce simte. Similar, o cadere pe podea in timpul unui dans in adolescenta era privita ca o experienta devastatoare si treptat a inteles ca in viitor i se va parea doar un incident minor. De-a lungul sedintelor terapeutice a discutat cu Omul din Februarie toate evenimentele in care s-a simtit neinteleasa de catre mama sa si a suferit. Amintirile fericite au fost retraite si integrate cu cele hipnotice. De câte ori se loveau de vreun eveniment traumatizant il putea discuta cu prietenul tatalui ei, care a devenit un fel de terapeut al vremurilor respective, care o ajutau sa treaca peste dificultatile de atunci. Poate fi si un lucru bizar, dar merge tot in directia unui proces natural psihic. De multe ori, in vise se produce ceva similar. Cazuistica clinica ne arata cum o serie de pacienti se elibereaza de trecut prin vise care corecteaza anumite aspecte traumatiznate ale trecutului, folosindu-se de perspectiva adultului (Rossi, 1972). Viata psihica este in permanenta dinamica si reconstructie, in functie de achizitiile pe care le facem permanent, de experientele de viata prin care trecem si care ne fac sa ne maturizam si sa ne cream filtre prin care percepem lumea mai complex, insa mereu subiectiv si perfectibil in viitor. Oricât nu am vrea sa credem despre noi asta, vom ramâne mereu subiectivi, insa vom tinde sa ne apropiem de un adevar, care este, la rândul lui, personal si valabil in contextul unicitatii fiecaruia. Paradoxul este ca singura cale de a ne apropia de obiectiv este sa ne implicam din ce in ce mai mult subiectiv. Omul din Februarie a fost doar cel care a facilitat si a accelerat acest proces natural in esenta.
Erickson insusi a relatat o experienta similara personala (Erickson, 1965), amintindu-si de un vis de-al lui in care se observa pe sine ca si copil din postura de adult. Acest tip de vise ne dau oportunitatea de a ne elibera de trecut si de a ne folosi informatiile si perspectiva adulta pentru a ne vindeca traumele. Practic, psihicul are un potential autovindecator fantastic, insa cei mai multi nu stim sa-l utilizam, iar visele autoterapeutice sunt o dovada in acest sens.
Spre sfârsitul acestui proces de reorganizare a sistemului atitudinal, referitor la trecutul ei, a iesit la iveala o noua amintire: cu ani in urma ea si-a pus in cap, in secre, sa treaca printr-un proces hipnotic de amnezie daca se va marita si va ramâne insarcinata. Pe când lua in calcul aceasta posibilitate a primit o scrisoare de la mama ei in care ii cerea sa nu foloseasca niciodata termenul de bunica ca o forma de a respinge copilul nenascut. Aceasta scrisoare a intensificat temerile si anxietatile ei mai mult ca niciodata. Pentru a face fata noilor conditii a fost inceput un nou proces terapeutic prin care se utiliza hipnoza. Pentru inceput i s-a sugerat amnezia pentru toate amintirile hipnotice de pâna atunci si a fost incurajata sa-si exprime din nou toate sentimentele. In acest stadiu, lucrurile erau comparabile cu situatia de dinaintea terapiei.
Apoi in timpul unei sedinte hipnotice ulterioare amnezia a fost anulata. A fost regresata cu o saptamâna inainte de a primi scrisoarea de la mama ei. In hipnoza a fost pusa sa relateze vizitele, discutiile pe care le-a avut de-a lungul anilor cu prietenul tatalui ei. In timp ce relata toate acestea i s-a sugerat ca grijile minore prezente trebuie sa le priveasca prin perspectiva tuturor acestor discutii. Asa a reusit sa aiba insight-uri foarte profunde si a reusit sa-si gaseasca echilibrul emotional si confortul psihic.
Având in vedere aceste progrese, Erickson a regresat-o in perioada imediat urmatoare primirii scrisorii. Dupa ce si-a exprimat câteva puncte de vedre destul de sensibile cu privire la atitudinea mamei ei, a fost rugata sa-si dea cu parerea la reactiile pe care le-ar fi putut avea daca nu ar fi avut atâtea constientizari referitoare la trecut. A fost incurajata sa-si dea frâu liber si sa verbalizeze tot ce-i trece prin cap referitor la acest subiect. Aceasta abordare speculativa a fost identica cu reactiile pe care le-a avut in mod real inainte de a-i fi sugerata amnezia. Insa, aceasta verbalizare a avut un caracter speculativ, ipotetic subliniindu-se ideea ca este diferit de realitatea interioara si sistemul de valori pe care il are in prezent si pe care si l-a câstigat din discutiile cu Omul din Februarie.
Acum ea povesteste despre trecutul ei si despre discutiile pe care le-a avut de-a lungul timpului cu prietenul tatalui ei. Ea s-a dezvoltat extrem de mult, a evoluat, s-a maturizat. Abordarea a fost ingenioasa pentru ca o realitate dureroasa s-a transformat intr-una speculativa, iar atitudinile sanatoase care i-au fost construite prin hipnoza a devenit adevarata realitate. Omul din Februarie a devenit un personaj real, in timp ce simptomele dezvoltate sunt doar niste speculatii care ar fi putut fi reale daca nu ar fi fost prietenul tatalui care a ajutat-o sa-si construiasca un mod sanatos de a gândi. Acest procedeu o poate ajuta sa-si integreze sistemul nou de referinta la un nivel si mai profund.
Finalul terapiei nu a fost unul foarte complicat. A fost regresata pâna la momentul in care ea se pregatea sa-l viziteze pe terapeut. A fost asigurata de el – inca in rolul de Omul din Februarie- ca viitoarea calatorie va fi un succes in multe feluri la care ea nici nu se gândeste. Scena a fost mutata apoi in cadrul cabinetului iar ea a fost surprinsa sa-l gaseasca acolo pe Omul din Februarie. Terapeutul a fost si el uimit! Ea a fost surprinsa pentru ca a spus ca a venit sa-l vada pe Dr. Erickson. A fost asigurata ca il va intâlni si ca dorintele i se vor indeplini, dar inainte va dormi profund. In timpul unei transe de jumatate de ora i-au fost date sugestii ca dupa ce se va trezi isi va aminti de la inceput, in ordine cronologica, fiecare transa pe care a avut-o si insight-urile adiacente. La final i s-a spus ca poate petrece câteva zile incântatoare in care sa-si puna cap la cap amintirile, pentru a fi sigur ca a inteles, ca si-a amintit si ca si-a acceptat trecutul. In acest mod a fost integrat tot procesul terapeutic. Ea a inteles tehnicile folosite si cine era Omul din Februarie. Aparent, aceasta ultima sedinta ar fi putut darâma tot efortul de pâna atunci, insa nu s-a intâmplat asta. Terapeutul a ales sa faca acest lucru pentru ca, pe parcurs, ar fi putut sa fi comis si erori, la fel ca si ea si, astfel, le pot corecta. Finalul cazului a fost surprinzator, având in vedere ca in multe cazuri nu se intâmpla asa si amnezia hipnotica este lasata sa se permanentizeze. Experienta clinica a lui Erickson si-a spus inca o data cuvântul. A uitat totusi câteva experiente negative cu mama sa. Sugestia posthipnotica finala conform careia va putea petrece câteva zile revazându-si amintirile a avut rolul de a preveni recaderea.
BIBLIOGRAFIE
Erickson, Milton, The use of symptoms as an integral part of therapy American Journal of Clinical Hypnosis, 1965;
Erickson, Milton & Rossi, Ernest, Hypnotic Realities, Irvington Publishers, New York, 1976 ;
Erickson, M., Haley, J., and Weakland, J. A transcript of a trance induction with commentary. American Journal of Clinical Hypnosis, 1959,2, 49-84;
Erickson, Milton & Rossi, Ernest, Hypnotherapy – An Exploratory Casebook, Irvington Publishers, Inc., New York, 1979;
Erickson, Milton & Rossi, Ernest, Experiencing Hypnosis, Irvington Publishers, Inc., New York, 1981;
Erickson, Milton & Cooper Linn, Time Distortion in Hypnosis, The Williams & Wilkins Company, Baltimore,1959;
Erickson, Milton, A special inquiry with Aldous Huxley into the nature and character of various states of consciousness, American Journal of Clinical Hypnosis, 1965,8, 14-33;
Erickson, M. Further experimental investigation of hypnosis: Hypnotic and nonhypnotic realities, American Journal of Clinical Hypnosis, 1967,10, 87-135 ;
Erickson, M., and Rossi, E., Autohypnotic experiences of Milton H. Erickson, American Journal of Clinical Hypnosis, 1977, 20, 36-54;
Erickson, Milton, The interspersal hypnotic technique for symptom correction and pain control, American Journal of Clinical Hypnosis, 1966;
Erickson, M., and Rossi, E. Varieties of hypnotic amnesia, American Journal of Clinical Hypnosis, 1974,76, 225-239;
Rossi, Ernest, The collectud papers of Milton H. Erickson, Vol. I-IV, Irvington Publishers, New York,1980;